"CRESTINISM VERSUS PLATONISM"


1. Introducere
2. Platon si opera sa
3. Contextul istorico - cultural
4. Platonismul
4.1. Teoria ideilor
4.2. Sufletul
4.3. Mitul pesterii
5. Platonism versus crestinism
5.1. Iustin Martirul si Filosoful
5.2. Clement Alexandrinul
5.3. Origen
6. Concluzii
7. Bibliografie


1. Introducere

In eseul de fata imi propun o abordare din perspectiva trairii crestine, a filosofiei platonice. Aceasta filosofie a afectat viata, gandirea si teologia multor crestini din primele secole. Vom privi indeosebi la unii parinti ai Bisericii primare, cum ar fi Clement din Alexandria si Origen. Pentru ca afirm cu putere ca modelul cristic de traire este un model superior, un model standard, fata de orice model oferit de vreun om in intelepciunea lui, voi face o scurta trecere in revista a vietii lui Platon (428-437 i.C.) si a filosofiei sale. Nascut in Atena, centrul cultural al vremii, Platon dobindeste cunostinse temeinice de filosofie. De pe o baza socratica, el isi lanseaza diverse teorii si filosofii de viata. Una dintre cele mai cunoscute teorii, pe care o vom si analiza, este teoria ideiilor sau a formelor, prin care sustine existenta a doua lumi: lumea fizica, care este doar o imitatie a adevaratei lumi - lumea Ideilor. Aceste Idei pot cauza lumea senzoriala, dar nu participa la devenire ei. Teoria aceasta, in practica se traduce prin nebunia conceptiei ca Dumnezel adevarat se poate cobori la om sa se identifice cu el. Apoi, prin teoria despre pre-existenta si nemurirea sufletului, influenteaza puternic pe Clement si Origen, care nu se puteau desprinde de fundalul platonic, incercind sa uneasca filosofia cu teologia.

2. Platon si opera sa.

Promotorul filosofiei platonice a fost Socrate, un filosof grec, care desi nu a lasat nici o opera scrisa, i-a ajutat pe oameni sa inteleaga prin propria lor ratiune, profunzimea lucrurilor. A fost un personaj cu o moralitate dubioasa, dar a fost un simbol al libertatii de gandire. Unul dintre discipolii lui pe care i-a educat indeaproape, a fost Platon (428 - 347 i.C.). El provenea dintr-o familie de nobili atenieni1, familie in care a dobandit o educatie aleasa. Sportiv si artist, Platon a intrat in incidenta ideilor filosofice inca de tanar, fiind puternic influentat de o serie de mari filosofi cum ar fi heracliteanul Cratylos, Protagora, Anaxagora si bineinteles mentorul sau favorit Socrate. Despre acesta din urma se spune ca a exercitat nu numai influenta intelectuala asupra lui Platon, ci si influenta emotionala, fiind iubitul lui Platon,2 fapt care a determinat mai tarziu si filosofia platonica a dragostei in raport cu filosofia. A fondat o scoala filosofica, Scoala Ateniana, in care si-a desfasurat activitatea didactica, la inceput fiind tributar modului de gandire socratic, expunandu-i si dezvoltandu-i ideile. Mai tarziu si-a construit un intreg sistem de gandire, fiind intemeietorul idealismului prin renumita teorie a ideilor. Platon nu a cautat sa-si desavarseasca lucrarea, ci a tins mereu spre o schimbare. Datorita acestui fapt, Platon a fost criticat puternic ca, in dialogurile sale, nu urmareste un fir de argumentare logic al filosofiei sale, ci isi schimba opiniile de la un dialog la altul. Dialogurile lui Platon sunt concretizate in opere ca "Apologia", "Symposion", "Republica", "Phedon", "Sofistul", "Parmenide", "Criton", "Politicos" si "Menon". Cele mai importante teme, ca interes pentru lucrarea de fata, sunt cele despre cautarea adevarului, despre suflet, despre idei sau forme, despre mitul pesterii. Prin conceptele lui, Platon a influentat gandirea intregii posteritati, influenta intinzandu-se chiar si asupra crestinismului. El a creat un intreg sistem de gandire pe care l-a impus, spre deosebire de alti filosofi, care au avut un efect mai redus asupra urmasilor lor si au stralucit doar prin acuitatea lor intelectuala - astfel Platon a fost numit creator de sistem. Cristos - Dumnezeu a coborat la noi ca sa ne ofere, sa ne propuna un mod de a ne trai viata, un mod perfect, un mod diferit de cel de pana atunci. Cristos a creat un alt sistem de gandire, fiind astfel un alt creator de sistem ( Ioan 14.27; Coloseni 3.12 3). Sistemul Lui a fost de a birui lumea prin dragoste, prin renuntare si prin jertfa.

3. Contextul istorico - cultural

Imperiul Roman in expansiunea sa, a cuprins si Grecia si Ierusalimul, Imperiul exercitand putere politica si administrativa. Grecia impunea cultura, iar din Ierusalim urmau sa plece propovaduitorii "noii secte" - crestinismul. Imparatul Augustus instaureaza in Imperiu Pax Romana, adica pacea romana. Era terenul ideal pentru raspandirea crestinismului, dar si a religiilor pagane, existand astfel un sincretism religios. Aceasta stare se caracteriza prin deosebita receptiviate la idei noi. Astfel se face ca Pavel, cand merge in Areopag, centrul religios pagan, poate vesti pe "un Dumnezeu necunoscut"4. Limba, dialectul Koine, care lega toate popoarele Imperiului, era cel mai bun mijloc de comunicare. Intr-o lume plina de idei si religii noi, crestinismul a aparut si s-a raspandit prin faptul ca in anul 70 d.C. evreii s-au rasculat impotriva Imperiului Roman. Ierusalimul a fost distrus, iar crestinii evrei s-au imprastiat in tot Imperiul. Astfel evreii crestini au inceput sa propovaduiasca Evanghelia celor care ii intalneau. Religia crestina a penetrat religiile pagane existente in acea vreme. Dintr-un anumit punct de vedere nu a fost greu sa se impuna, deoarece oamenii erau deschisi la idei noi, dar ceea ce a fost greu a fost faptul de a nu fi cariat crestinismul cu conceptiile celorlalte religii cum ar fi: Cultul Imperial, Iudaismul, religia Misterelor, Gnosticismul, zeitati traditionale.

4. Platonismul

Atena, datorita centrului cultural, a inceput sa fie impanzita de diferite conceptii filosofice. Ce era mai tragic e faptul ca oamenii erau foarte deschisi pentru nou, fiind ca o sugativa. Astfel, "din greseala", oamenii acceptau si filosofii eronate cu privire la moralitate. Obiectul studiului nostru il face Platon care, desigur, a avut aportul sau la decadenta ingrozitoare a Atenei din punct de vedere moral. Filosofia lui cu privire la aceasta era existenta unui mentor, om inaintat in varsta, care sa initieze pe tinerii discipoli. Se facea astfel, ca invatatorii se uneau cu cei invatati nu doar la nivel intelectual, ci si fizic si emotional. Toata aceasta filosofie este cuprinsa in personajul Eros, cel care justifica dragostea homosexuala: "Filosofia justifica o relatie homoerotica prelungita si stabila, determinandu-i pe acesti tineri barbati (neoi - lb. gr.) iesiti din adolescenta si aflati la varsta intemeierii unui oikos (lb.gr.) propriu, sa ezite a intrerupe relatiile tandre intretinute cu dascalul lor si a deveni cetateni 'normali' "5. S-ar putea ca curvarul din Corint6 sa fi fost prins in cultura vremii, observandu-se clar efectele crestinismului (curatie) si cele ale platonismului (curvie si imoralitate).

4.1. Teoria ideilor

Aceasta teorie este, pentru Platon, apogeul lucrarii sale. Ea contine epistemologia si metafizica platonica. Pentru noi, conceptul de "idee" este ceva ce detinem in minte, dar pentru Platon ideile sunt ceva afara din spatiu si timp. Lumea fizica este doar o imitatie a adevaratei Idei, a Realului. De exemplu, ideea de cerc este ceva perfect rotund, dar nici un cerc nu este cu adevarat rotund. Adevarata idee nu are de a face cu exemplificarea ei din lumea senzoriala, a spatiului si a timpului. Astfel, lucrurile din lumea fizica sunt imitatiile imperfecte ale Formei sau ale Ideii. Deci teoria ideilor implica doua lumi: "…o lume a realitatii adevarate, unde ideile sunt obiectul cunoasterii, si o alta lume, a realitatii relative, lucrurile deveninde si trecatoare, obiectul reprezentarii exacte sau al parerii. Cea dintai lume cuprinde "to on ontos" (lb. gr.; trad. - ceea ce este cu adevarat), cealalta - "genesis" (lb. gr.; trad. - devenirea)"7. Ceea ce formeaza lumea adevarata este cugetarea. Prin gandirea pura te detasezi de lumea senzoriala, astfel gasind ceea ce este real, etern, nedevenit si neschimbat. Toate ideile sunt insumate intr-un ideal ultim pe care il numeste "Bine" (principiul perfectiunii). Aici poate apare o prima eroare teologica, datorita faptului ca acest principiu este "principiul impersonal al perfectiunii pe care o venereaza"8. O a doua aplicatie si totodata cea mai periculoasa a acestei teorii, este aceea ca Platon explica posibilitatea Ideilor de a cauza lumea senzoriala, dar fara ca ele sa participe la devenirea lor. O astfel de idee exclude un Dumnezeu personal care coboara, se identifica si se implica in lumea care cauta Adevarul suprem. Prin urmare, in crestinism, spre deosebire de platonism, idealul, dumnezeirea se implica in lumea limitata de timp si spatiu si nu doar omul cauta sa atinga, sa ajunga la un nivel superior prin cunoastere, prin devenire.

4.2 Sufletul

In dialogul intitulat "Phedon", Platon dezbate teoria nemuririi sufletului. Sufletul - psyche, este o realitate spirituala distincta de trup - soma. Bazat pe un fundal orfeic si pitagorean, spune ca omul este alcatuit din doua realitati distincte: trupul, care este purtatorul sufletului invizibil. Numai sufletul poate intelege ideile, asa ca el apartine imperiului ideilor. Astfel a luat nastere dihotomia trup - suflet. Prin pre-existenta sufletului, Platon face o separare intre trup si suflet, separare care, din perspectiva biblica nu ar trebui sa existe. Prin definitie sufletul este viata, iar viata este opusul mortii. El sustine ca sufletul este vesnic, un fel de imortalitate naturala, vesnicie care se va desfasura printre astre. Sufletul, fiind vesnic, are cunostiinta despre ceea ce exista, astfel cunoaste. Sufletul a vazut si a invatat inainte de a se manifesta in corp: "Doctrina filosofica despre imortalitatea sufletului trebuie deosebita de doctrina iudaica si crestina a invierii trupului si de doctrina patristica a unei imortalitati a sufletului, create sau conditionate, dependente de harul si puterea lui Dumnezeu."9

4.3 Mitul pesterii

Este expusa imaginea unei pesteri in care traiesc oameni. Acestia au crescut si s-au dezvoltat acolo, doar la lumina flacarilor focului. Ei intrezareau aievea o lumina, dar nici unul din ei nu avea curajul si puterea sa mearga spre lumina aceea; era gura pesterii, iesirea din pestera. Cel mic, care era in crestere, se gandea cum era afara, dar refuza sa se mai gandeasca la aceasta, deoarece spuneau cei mari: " …iar daca l-ar sili sa priveasca spre lumina insasi, nu crezi ca l-ar durea ochii si ca ar da fuga indarat, intorcandu-se spre acele locuri pe care poate sa le vada si le-ar socoti pe acestea, in fapt, mai sigure decat cele aratate?"10 Alegerea, in cele din urma era de a ramane in pestera. Platon, cu alte cuvinte, spune ca noi toti suntem inchisi intr-o lume mediocra, intr-o lume din care nu avem scapare prin experienta, ci prin ratiune. De aceea, experienta noastra, cu ajutorul simturilor, este doar o simpla parere si ea nu reprezinta cunoasterea veritabila, iar ideile rezultate din explorarea si cugetarea asupra inteligibilului, rationalului sunt idei veritabile, cunoastere adevarata si deci evadarea din mediocritate, salvarea din inchisoarea conditiei umane. Cunoasterea este cea care te va elibera de ceea ce este comun, ajungand la mantuire, insa Cristos, prin apostolul Pavel, spune ca "s-au falit ca sunt intelepti si au innebunit"11. Aceasta pentru ca mantuirea prin orice altceva decat prin jertfa lui Cristos este o nebunie. Modelul lui Platon exceleaza in plan ideatic, dar esueaza in plan practic, deoarece niciodata nu se va ajunge la mantuire prin propriile forte, stradanii, pentru ca noi, prin gandurile si omul nostru launtric, intr-adevar cum spune Platon, nu putem fi drepti, nu putem ajunge la mantuire, si de aceea stradanile noastre intelectuale pentru gasirea unei cai mantuitoare dau gres, noi fiind, de drept, slugi pacatului, mediocritatii, meschinariei; de aceea este necesara interventia "Duhului de viata"12, care este mai puternic decat omul nostru launtric. Desi unele sisteme religioase din primele secole au acceptat gandirea platonica, Cristos instituie nu mantuirea prin cunoastere ci mantuirea prin schimbarea mintii13. Mintea noastra veche nu poate fi slefuita in asa fel incat sa se potriveasca in standardele Adevarului si Binelui lui Dumnezeu, ci e nevoie de o minte divina, o minte noua pentru a pricepe si a accepta lucrarea lui Dumnezeu.

5. Platonism versus crestinism

Odata cu patrunderea crestinismului in paganism, au aparut si idei pagane in crestinism, prelucrarea pagana a conceptelor cristice. Pentru a avea o invatatura sanatoasa si nealterata, au aparut apologeti, adica aparatori ai credintei. Scrierile lor au ramas fie ca Scripturi, fie ca lecturi de aparare a crestinismului; "in grade diferite, apologiile erau pledoarii juridice, morale, filosofice, istorice, chiar politice, dar expuneri (rezultari) doctrinare"14. Petru, prin prima sa epistola indeamna la a fi gata de a raspunde oricui cere socoteala despre nadejdea noastra (3.15), iar Pavel condamna pe oricine ar vesti o Evanghelie diferita de cea a lui Cristos, incluzandu-se chiar si pe sine (Galateni 1.8). Platon nu a avut o influenta dominanta in timpul lui, filosofia platonica trezindu-se la viata abia in crestinismul timpuriu, cand, o parte din doctrina patristica s-a dezvoltat pe modelul platonic. Vom privi pe scurt la influenta filosofiei platonice asupra unor apologeti si parinti ai Bisericii.

5.1 Iustin Martirul si Filosoful. (100-165 d.C.)

Convertit la crestinism, Iustin infiinteaza o scoala de teologie la Roma, unde si-a facut dusmani. A fost filosof, iar faptul ca, probabil, si-a atras "gelozia profesionala a altor filosofi"15 a dus la martirizarea lui, in anul 165 d.C. Convertirea lui la crestinism a pornit de pe un fundal de studiu filosofic, in special filosofie platonica. Ca apologet, a inceput sa scrie si s-a remarcat cu doua lucrari mai importante: "Apologia" si "Dialoguri". A fost un apologet bun, cu exceptia faptului ca el credea ca "crestinismul era platonism si stoicism, corectat si completat de catre Biblie si de catre Cuvantul care ii lumineaza pe toti"16. El credea ca filosofii greci au studiat si invatat Vechiul si Noul Testament si ii raporta la intelepciunea biblica pentru a-i innobila. Cu toate ca a fost convertit, el nu s-a putut desprinde de filosofia platonica, incercand tot timpul sa o puna in acord cu Scriptura, gasind cai de mijloc. "Si-a pastrat credinta intr-un Dumnezeu absolut transcendent neschimbabil, dar a crezut si in existenta unei a doua 'minti divine' care si-a mijlocit existenta unei lumi intregi"17.

5.2 Clement Alexandrinul (155-220 d.C.)

In jurul anului 185, in Alexandria se deschide o scoala catehetica pentru instruirea prozelitilor crestini. Director al acestei scoli, Clement s-a convertit la crestinism prin cautarea adevarului pentru odihna sufletului sau. Cand a gasit filosofia platonica, parea sa fi gasit ce cauta, insa nu trece mult timp si-L gaseste pe Cristos - Marele Dascal. Cu o cultura si educatie filosofica clasica, el dorea, asemeni lui Iustin, sa coreleze filosofia platonica cu crestinismul. Astfel a elaborat un sistem alegoric de interpretare. Acest tip de interpretare se bazeaza pe faptul ca Biblia are mai mult decat un singur inteles. Bazat pe dihotomia lui Platon si pe sistemul de a imparti psihicul in intelect, vointa si sentiment, Clement argumenteaza ca: "Biblia are un sens literal, istoric, care corespunde trupului uman; un sens moral ascuns care corespunde sufletului si ca are un sens spiritual mai adanc pe care numai crestinii mai avansati il puteau intelege"18.

5.3 Origen (185 - 256 d.C.)

Origen a fost discipolul lui Clement si succesor al acestuia la directiunea scolii din Alexandria inca de la varsta de 18 ani. Ambrozie, convertit de Origen de la gnosticism, l-a ajutat pe acesta sa-si publice lucrarile sale. Una din cele mai importante lucrari a fost o redare aproape exacta a originalului Vechiului Testament. Apologet si el, Origen scrie o lucrare "Impotriva lui Celsus", care critica irationalitatea crestinilor si lipsa de baze istorice concludente pentru crestinism. O a treia lucrare importanta este "De Principiis" (230), in care isi dezvolta intreg sistemul sau de interpretare alegorica, la fel ca si Clement. "Din nefericire, desi el Il considera pe Cristos ca 'vesnic generat' de Tatal, credea ca Cristos este subordonat Tatalui"19. Astfel el dezvolta doctrina subordinationismului. Ceea ce era foarte inradacinat in platonism, erau conceptiile lui despre pre-existenta sufletului si restaurarea finala a tuturor spiritelor, negand astfel si invierea fizica - aceste idei au fost sustinute si de Platon, dupa cum am aratat si in lucrarea de fata.

6. Concluzii

Dupa aceasta scurta analiza a influentei platonismului asupra crestinismului timpuriu, vedem imperios necesara curatirea dogmatica a credintei crestine, eliberandu-ne asftel de plaga influentei intelepciunii lumesti, care este o nebunie20 pentru Dumnezeu, care singur detine Adevarul adevarat.

7. Bibliografie

Antologie platonica - Socrate omul, chipul lui Socrate in dialogurile lui Platon, ed. Humanitas, Bucuresti, 1996;
Cairns, Earle E. - Crestinismul de-a lungul secolelor, ed. Societatea Misionara Romana, Oradea, 1992;
Coman, G. Ioan - Patrologie, vol.II, ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1985;
Cornea, Andrei - Platon. Filosofie si cenzura, ed. Humanitas, Bucuresti, 1995;
Cornilescu, Dumitru - Biblia, 1923;
Darnu, Stelian - Influenta platonismului in gandirea crestina a primelor secole, Oradea, 1997;
Dodds, E. R. - Grecii si irationalul, ed. Polirom, Iasi, 1998;
Douglas, J. D. - Who's who in Christian History, Tyndale House Publishers, Inc., Illinois, 1992;
Ferguson, Everett - Backgrounds of Early Christianity, ed. Grand Rapids, Michigan, 1993;
Hart, Trevor A. - A Dictionary of Historical Theology, Grand Rapids, Michigan, 2000;
Iosefus, Flavius - Istoria razboiului iudeilor impotriva romanilor, ed. Hasefer, Bucuresti, 1997;
Mendenhall, J. W. - Plato & Paul, ed. Jennings & Graham, New York, 1886;
Miroiu, Mihaela - Filosofie, ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1994;
Nadaban, Alexandru - Curs de istoria Bisericii, Oradea, 2001 - 2002;
Platon - Dialoguri, ed. pentru literatura universala, Bucuresti, 1968;
Platon - Opere II, ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976;
Popper, K. R. - Societatea deschisa si dusmanii ei, vol. I, ed. Humanitas, Bucuresti, 1993;
Vladutescu, Gheorghe - Filosofia primelor secole crestine, ed. Enciclopedica, Bucuresti,1995;
Windelband, Wilhelm - Istoria filosofiei grecesti, ed. Moldova, Iasi. 1995.